Ultimele bariere

Neîncrederea, 
Te-a condamnat la tăcere,
Nici măcar nu mi-ai spus
La revedere, când ai plecat...

De-atunci, călătoresc cu mintea 
Prin lumea-ți plină de mistere,
Mă rătăcesc printre vise și himere
În fiecare albastră sau albă noapte;

Te caut pe poteci neumblate,
Dar te găsesc fără doar și poate
În toate versurile mele nevinovate, 
În sufletu-mi mare păstrate;

Uneori vreau libertate 
Căci Jugul iubirii e prea greu,
Mă rog la Dumnezeu
Să-mi dea putere
Să pot trece fără probleme
Peste ultimele bariere dintre noi.

Au trecut toamnele cu ploi,
Iernile cu zăpezi și cu noroi,
Va trece și primăvara în curând,
Mă voi trezi în toiul verii, singură,
Cu dorul de tine în inima-mi rănită
Și în al meu pătimaș gând.

Mă uit la pozele cu noi în fiecare zi,
Fac popas ceas de ceas
Pe drumurile bătătorite din trecut,
Mi-e dor de-al tău dulce sărut,
De buzele-ți catifelate,
De șoaptele-ți duioase de amor;

Nu mi-e ușor să urc și să cobor
De pe scara înaltă a fericirii
Când livezile nu mai sunt în floare,
Lacrimile amare, sau pline de sare
Au inundat micul meu univers,
Nu prea mai găsesc sens în nimic;

Uneori mă implic în jocuri copilărești,
Cu gândul că mă iubești ca la început,
Îți scriu din când în când câte-o scrisoare
La care îmi trimiți răspuns, cam rar,
Pe messenger îți trimit 
Zeci de emoticoane,
Dar parcă totul e în zadar;

Vino iar, pe drumul 
Perpendicular cu iubirea,
Adu-mi un trandafir sau o lalea,
Te iubesc mai mult 
Decât îți poți imagina!
Nu e de vină soarta, nici eu,
Pe tine te-a ales sufletul meu,
De vină e inima mea, 
Doar pentru tine bate ea.


Autor ✍️ Crisastemis 
Din Volumul - Supradoze de iubire